România

Sărbătoarea Mărțișorului, tradiţie înscrisă în Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității

Ministerul Afacerilor Externe întâmpină cu bucurie marcarea tradiției Mărțișorului, a cărei origine se pierde în timpuri imemoriale și a cărei valoare culturală a fost recunoscută la nivel internaţional. Parte a Patrimoniului Mondial Imaterial, prin înscrierea în Lista Reprezentativă UNESCO, sub titulatura de Practici culturale asociate zilei de 1 Martie, sărbătoarea Mărțișorului reprezintă un element identitar al culturii tradiţionale românești, fascinând prin unicitate şi inventivitate.

Cu rădăcini în spațiul sud-est european, obiceiul confecționării, oferirii și purtării Mărțișorului - artefact ce a cunoscut o varietate de forme creative de-a lungul timpului - simbolizează reînnoirea timpului și renașterea naturii. De la bănuțul de argint, legat cu șnur roșu și alb de mătase, purtat ca semn protector, până la variantele contemporane neconvenționale, legenda și tradiția Mărțișorului continuă să încânte și să bucure generații de români, fiind un exemplu viu al creativității umane şi al spiritului ludic.

În această zi a începutului de primăvară, Ministerul Afacerilor Externe se alătură tuturor celor care marchează sărbătoarea Mărțișorului şi contribuie la perpetuarea specificului acesteia către generațiile viitoare, transmițând tuturor urări de bine, sănătate și bucurii.

O primăvară frumoasă tuturor!

 

Informații suplimentare

Comitetul Interguvernamental al UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a votat, la 6 decembrie 2017, înscrierea Practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie (Mărțişorul) – dosar multinațional coordonat de România și elaborat împreună cu Republica Moldova, Macedonia de Nord și Republica Bulgaria – în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Reuniunea a avut loc la Jeju (Republica Coreea), în perioada 4-9 decembrie 2017.

Legea electorală a fost promulgată

23.07.2019

Astăzi 23 iulie 2019, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul alocuţiunii susţinute la Palatul Cotroceni a promulgat Legea electorală, care…

Formulul Românilor de Pretutindeni

23.07.2019

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează invitaţia către reprezentanţii mediului asociativ românesc din afara graniţelor şi a reprezentanţilor…

Comunitatea românească şi alegerile prezidenţiale

19.07.2019

În data de 20 iulie 2019, la iniţiativa consulului general al României la Bonn, domnul Dr. Gheorghe Dimitrescu, va avea loc întâlnirea cu reprezentanţi ai…

AEP lansează site-ul pe care se pot preînregistra românii din diaspora, care votează la prezidenţiale

11.07.2019

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat site-ul votstrainatate.ro, o platformă online pe care cetăţenii români din diaspora, care vor să voteze la alegerile…