Actualitatea consulatului

Modificarea legislaţiei electorale

Vă informăm că a intrat în vigoare Legea nr. 148 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 25 iulie 2019.

 

I. Principalele modificări legislative

 

  • - Desfășurarea votării în străinătate pe durata a 3 zile (vineri intre orele 12.00 - 21.00, sâmbătă și duminică între orele 7.00 – 21.00);
  • - Exercitarea dreptului de vot de către alegătorii care se află la rând în afara sediului secției de votare până la ora 23:59;
  • - Introducerea votului prin corespondență;
  • - Organizarea, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, de secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători, prin înregistrarea acestora în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente;
  • - Stabilirea numărului membrilor din biroul secției de votare la 9, cu posibilitatea majorării, dacă este cazul, prin decizie a președintelui biroului secției, la 15 membri; membrii secțiilor de votare nu mai necesită avizul Autorității Electorale Permanente ca experți electorali; toți membrii secției de votare vor îndeplini și atribuțiile specifice operatorilor de calculator;
  • - Președinții și locțiitorii secțiilor de votare vor fi desemnați de șefii de misiuni;
  • - Listele electorale suplimentare din străinătate se vor genera automat în mod electronic, alegătorii urmând a semna pe un dispozitiv electronic atașat terminalului informatic de utilizare a SIMPV.
  •  
  • În data de 9 iulie 2019 Guvernul a adoptat Hotărârea nr. 485 prin care a stabilit ziua de duminică, 10 noiembrie 2019 (n.b. - 24 noiembrie 2019 turul II, dacă este cazul), ca dată a alegerilor pentru Președintele României din anul 2019, cu intrarea în vigoare a acesteia la data de 28 august 2019 (n.b. - data începerii perioadei electorale).
  •  
  •  
  • 1. Organizarea secțiilor de votare în străinătate
  •  
  •  (1) În statele unde îşi au sediile misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României se organizează, de regulă, în sediile misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare, dacă acestea funcţionează în sedii diferite şi institutelor culturale, una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care votează în străinătate.

    (2) Cu acordul autorităţilor din ţara respectivă pot fi organizate secţii de votare şi în alte locuri decât cele prevăzute de alin. (1).

    (3) În afara secţiilor de votare prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi organizate, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători (care trebuie să se înscrie pe site-ul AEP ca alegători în străinătate, până la data de 12 septembrie 2019).

    (4) În termen de cel mult 5 zile de la data expirării termenului pentru înscrierea ca alegător în străinătate (termen estimat – 17 septembrie 2019), AEP comunică MAE localitățile din străinătate în care trebuie să fie înființate secții de votare potrivit alin. (3), precum şi numărul acestora.

    (5) În termen de cel mult 15 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (4) (termen estimat – 1 octombrie 2019), Ministerul Afacerilor Externe transmite Autorității Electorale Permanente proiectul listei sediilor secțiilor de votare din străinătate prevăzute la alin. (1) – (4).

     (7) În termen de cel mult 5 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (5), Autoritatea Electorală Permanentă stabileşte, prin hotărâre, sediile secţiilor de votare din străinătate.

    (8) Activităţile de coordonare a pregătirii şi organizării procesului de votare în străinătate sunt asigurate de către biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, cu sprijinul logistic al Ministerului Afacerilor Externe.”

     

    II. Exercitarea votului

     

    La alegerile prezidențiale din 2019 cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot să-și exercite dreptul de vot și prin corespondență, în condițiile legii.

    Alegătorul cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, care doreşte să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă, trebuie să se înregistreze ca alegător prin corespondenţă. Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular on-line, aflat pe site-ul gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă (http://www.votstrainatate.ro/), a numelui, prenumelui, codului numeric personal, a adresei de domiciliu sau reşedinţă şi a adresei de e-mail, precum şi a opţiunii de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă, la care alegătorul anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate românesc şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine.

    Termenul de înregistrare ca alegător prin corespondență, în cazul alegerilor prezidențiale din 2019, începe la data intrării în vigoare a legii și se termină la data expirării a 15 zile de la data începerii perioadei electorale (11.09.2019, ora 23:59:59).

    La alegerile prezidențiale din 2019, alegătorul care s-a înregistrat pentru a vota prin corespondență și pentru care biroul electoral pentru votul prin corespondență a confirmat primirea plicului cu buletinul de vot nu poate vota la secția de votare (decât doar după ce președintele secției de votare, în baza semnalării din SIMPV, asigură verificarea cazului semnalat de SIMPV, precum şi sesizarea organelor competente, potrivit procedurii stabilite prin hotărâre a Autorităţii Electorale Permanente, şi după ce alegătorul dă o declaraţie potrivit căreia nu şi-a exercitat dreptul de vot prin corespondenţă).

    Plicul cu buletinul de vot prin corespondență poate fi transmis de alegătorul care a optat pentru această modalitate în țară sau la reprezentanța diplomatică, în funcție de opțiunea exprimată la înregistrarea în Registrul electoral gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă.

    La alegerile prezidențiale din 2019, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate la alegerile pentru Preşedintele României, se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate românesc.

     

    Termenul limită pentru înregistrarea în Registrul electoral ca alegător în străinătate este tot 12 septembrie 2019. În termen de 5 zile de expirarea datei limită pentru înregistrarea în Registrul electoral din străinătate (17 septembrie 2019), Autoritatea Electorală Permanentă va comunica MAE localitățile în care trebuie înființate secții de votare pentru care au optat 100 de alegători și numărul secțiilor de votare.

     

    La alegerile prezidențiale din 2019 în cadrul secțiilor de votare din străinătate se poate vota pe baza următoarelor documente românești: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie, iar, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării.

    Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului multiplu (SIMPV) va funcționa la alegerile prezidențiale din 2019. În cazul secțiilor de votare din străinătate listele electorale suplimentare vor fi generate electronic, în mod automat, în baza datelor din SIMPV, alegătorii semnând pe dispozitiv electronic, eliminându-se astfel listele format fizic. În situația disfuncționalității SIMPV, listele electorale suplimentare din străinătate se întocmesc pe suport de hârtie şi cuprind rubrici pentru numele şi prenumele, codul numeric personal şi semnătura alegătorului.

    Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul Afacerilor Externe organizează și derulează campanii de informare a cetățenilor români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate privind modalitatea de exercitare a dreptului de vot prin corespondență.

     

    Misiunile diplomatice nu vor mai fi implicate în procesul de înregistrare/verificare a cererilor alegătorilor cu privire la modul de exercitare a dreptului de vot (vot la secție sau prin corespondență) și nici în operațiunile de interogare a Registrului electoral. Alegătorii care optează pentru aceste două modalități vor avea la dispoziție doar formularele speciale de pe site-ul AEP.

     

    III. Desfășurarea votării

    Votarea în străinătate se desfășoară şi pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică. În ziua de vineri, votarea începe  la ora locală 12:00 şi se încheie la ora locală 21:00 iar în zilele de sâmbătă și duminică votarea se începe la ora locală 07:00 şi se încheie la ora locală 21:00.

     

    Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot.

     

    În acest sens, doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.

     

    Alegătorii aflați în situațiile prevăzute mai sus pot vota până cel mult la ora 23:59.

     

    La sediile secțiilor de votare se afişează la loc vizibil ora la care începe, respectiv se încheie votarea.

 

 

Consulatul General al României la Stuttgart

09.12.2019

Vă informăm că începând cu data de 06 decembrie 2019 a fost operaţionalizat Consulatul General al României la Stuttgart, care are în competenţă comunicarea cu …

Ziua Naţională a României sărbătorită la Bonn

04.12.2019

În acest an, Ziua Naţională a fost marcată printr-o recepţie organizată la sediul Consulatului General al României la Bonn, în data de 30 noiembrie 2019,…

Lista secţiilor de votare pentru alegerile prezidenţiale 2019

07.11.2019

Consulatul General al României la Bonn, vă pune la dispoziţie lista secţiilor de votare din Land-urile Nordrhein - Westfalen, Hessen, Rheinland-Pfalz şi Saarland,…

ATENŢIE

30.10.2019

Vineri, 1 noiembrie a.c., Consulatul General de la Bonn este închis.

  • – Votul în străinătate – INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate au la dispoziție 3 opțiuni pentru a-și exercita dreptul de vot: 1. Prin corespondență Alegătorul care dorește să se înscrie pentru votul prin corespondență trebuie să completeze un formular on-line, în care să menționeze numele, prenumele, codul numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă, adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă. La acest formular, alegătorul trebuie să anexeze copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Lista documentelor care dovedesc dreptul de ședere în străinătate poate fi consultată la următorul LINK. După finalizarea procedurii de preînregistrare pe portal, alegătorul va primi un e-mail de control, pe care trebuie să-l confirme, în caz contrar validarea înregistrării neputându-se realiza. Precizăm că validarea înregistrării alegătorului din străinătate se face de către AEP, în termen de 5 zile de la confirmarea, de către acesta, a email-ului de control. 2. la o secție de votare pentru care s-au înregistrat în Registrul electoral și pentru care au optat să voteze cel puțin 100 de alegători înregistrați Alegătorul român care optează să voteze în străinătate la o secție de votare va completa un formular on-line, în care va înscrie numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea şi statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. Menționăm că o secție de votare poate fi înființată la cererea a minimum 100 de cetățeni din aceeași localitate sau dintr-un grup de localități. 3. la oricare dintre secțiile de votare organizate în străinătate dacă nu au optat pentru votul prin corespodență. IMPORTANT: Pentru a putea vota prin corespondență sau la o secție de votare înființată în localitățile sau grupurile de localități în care au optat să voteze cel puțin 100 de alegători ESTE NECESARĂ ÎNREGISTRAREA pe portalul http://www.votstrainatate.ro/ gestionat exclusiv de Autoritatea Electorală Permanentă. IMPORTANT: Formularele de înregistrare vor fi active până în data de 11 septembrie 2019. Dacă nu v-ați înregistrat ca alegător în străinătate, puteți vota la oricare din secțiile de votare organizate în afara țării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar, titlul de călătorie, iar, în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar, valabile în ziua votării;) IMPORTANT! Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile pentru fiecare tur al alegerilor: VINERI, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21 ​ SÂMBĂTĂ, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21 ​ DUMINICĂ, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot. Doi membri desemnaţi de biroul electoral al secţiei de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21.00 dacă în afara sediului secţiei de votare se află alegători care aşteaptă să îşi exercite dreptul de vot şi constată şi monitorizează ordinea în care aceştia au acces în localul de vot. Alegătorii aflaţi în situaţiile de mai sus pot vota până cel mult la ora 23.59. MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Legislaţie Autoritatea Electorală Permanentă